0
Pliant de informare
Casa Verde
Proprietarii de case au posibilitatea sa-si instaleze sisteme de incalzire care utilizeaza energie regenerabila. Daca in 2010 cererile de finantare nu au acoperit bugetul alocat judetului Vaslui, in 2011 fondurile alocate judetului nostru s-au epuizat in mai putin de o luna de zile.
Sa speram ca si in acest an Ministerul Mediului va anunta o noua sesiune de depunere a cererilor de finantare.
Programul, care se adreseaza exclusiv persoanelor fizice, consta in acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru mediu, in functie de tipul instalatiei, astfel:
- Pana la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare;
- Pana la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de caldura;
- Pana la 6.000 lei pentru instalatie de producere a energiei termice pe baza de peleti, brichete, tocatura lemnoasa, precum si orice fel de resturi si deseuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.
Pentru accesarea acestor fonduri sunt de parcurs urmatorii pasi:
- Depunerea cererii de finantare cu documentele solicitate prin program anexate.
- Semnarea contractului de finantare in urma selectiei cererii.
- Beneficiarul isi alege firma cu care sa execute lucrarile. In momentul finalizarii lucrarilor, in baza facturii emise de firma care a executat lucrarea, copiei dupa contractul de executie, a procesului verbal de receptie a lucrarii si a certificatului de garantie a instalatiei, banii alocati prin contractul de finantare sunt virati in contul beneficiarului.